Stiri

”Organizatia este în continua transformare devenind tot mai operativa, accesibila si orientata spre client”

TBI Bank și-a propus să devină Next Generation Digital Lender, iar această transformare începe chiar din interiorul companiei.

Acesta este declarația lui Petr Baron, CEO al TBIF Financial Services, proprietarul TBI Bank, într-un interviu oferit ediției online a bine-cunoscutei reviste ”Manager” din Bulgaria. TBI Bank a prezentat sloganul Next Gen Digital Lender în cadrul unui eveniment media care a avut loc în luna aprilie. Este o declarație clară a transformării prin care banca trece în prezent.

Dle Baron, cum vedeți piața bulgară a serviciilor bancare în comparație cu alte piețe europene?

Piața bancară bulgară nu este atât de diferită față de celelalte din Uniunea Europeană. Este reglementată într-o manieră foarte pragmatică, echilibrată și competitivă, iar mediul este, de asemenea, favorabil dezvoltării. Poate că cea mai mare diferență este că internet banking nu este la fel de relevant ca în alte părți ale Europei. Dacă luăm în considerare statisticile din Bulgaria, procentul de utilizare al internet banking este sub 10 %, în timp ce în țări, precum Danemarca și Olanda, ajungem la 90 %. Noi, la TBI Bank, privim aceste date ca pe o oportunitate - după cum arată exemplul unor piețe asiatice, utilizatorii pot să treacă direct la utilizarea mobile banking.

De pe ce piețe pe care operează banca, obțineți expertiză în afaceri și în ce direcție?
 
TBI Bank face parte din 4finance, cel mai mare grup de creditare online și pe mobil din Europa, care operează pe piețe importante, cum ar fi țările scandinave sau Spania. Noi avem sucursale în Bulgaria și România, pentru ca, într-un proiect ambițios, împreună cu 4finance, să oferim servicii bancare altor piețe din UE. În mod constant, 4finance ne oferă expertiza legată de digitizare de care avem nevoie. Aceasta este cheia – să urmărim intrarea companiilor fintech în cea mai importantă fază a lor. GAFA (Google, Apple, Facebook și Amazon) fac parte acum din ecosistemul financiar, iar băncile tradiționale devin tot mai transparente pentru clienții lor. Ne raportăm acestor inovații din piețele cele mai dezvoltate, împrumutăm experiența 4finance și aducem în echipa noastră profesioniști prospectivi, așa cum am făcut în ultimii doi ani.

Care sunt riscurile și avantajele unei bănci care operează online?
 
Trăim într-o lume în mișcare și avem tot mai puțin timp să facem drumuri la bancă. Serviciile bancare online și pe mobile sunt, de asemenea, foarte confortabile. Dar mai este ceva - bancile pot oferi acum produse personalizate și nu produse de masă. Noi, la TBI Bank, dezvoltăm infrastructura pentru a furniza serviciile solicitate când și cum au nevoie clienții noștri. Digitalizarea vă ajută să oferiți nu numai mărimile S, M, L și XL, ci produse speciale pentru toată lumea. Riscurile generate de digitalizare sunt pentru acei jucători care nu oferă servicii destul de bune. Brandul nu va mai conta atât de mult. Acum 10 ani, era o reclamă care spunea: "Șansele sunt mai mari pentru o persoană să meargă în închisoare decât să-și schimbe banca". Nu mai este cazul astăzi - câștigătorii schimbărilor vor fi companiile care oferă cele mai bune servicii - și acest lucru se poate întâmpla numai dacă în centrul relației de afaceri vor fi puși clienții.

Oare "Noua generație" exclude consumatorul matur, conservator și cum vă adresați acestei generații?
 
Deloc. Avem clienți pe întregul spectru. Sigur, vom oferi soluții digitale, dar vom continua să funcționăm prin sucursalele noastre și să deservim toți clienții. Cu toate acestea, clienții au nevoi diferite, iar scopul nostru este să livrăm produsul potrivit clientului potrivit prin canalul potrivit. Pentru noi, sloganul ”Next Generation Digital Lender” arată modul în care organizația se transformă devenind tot mai operativă, accesibilă și orientată spre client. Chiar și clienții maturi și conservatori vor aprecia acest lucru.

Cum vedeți TBI Bank în următorii 5 ani?

Avem o viziune asupra modului în care serviciile bancare se vor dezvolta în următorii cinci-zece ani. Este o oportunitate fenomenală pentru TBI Bank și dorim să jucăm un rol foarte important în schimbarea mediului serviciilor financiare. Clientul va fi întotdeauna punctul central al tuturor acțiunilor noastre. Toate băncile trebuie să înțeleagă că vremurile în care împingeau, pur și simplu, produsele către clienți s-au dus. Voi fi fericit dacă, în cinci ani, TBI Bank va oferi clienților săi soluții rapide, convenabile și accesibile pe toate canalele - tradiționale și digitale.
 

EN agentii TBI